New Muslims APP

Credința în Dumnezeu

 

S. A. Mawdudi

 
66915_140396696007911_126100417437539_213994_1097804_nDoctrina fundamentală a islamului este recunoaşterea unui singur Allah. Acest concept se redă prin următoarea propoziţie: La ilahe illAllah (Nu există altă divinitate în afară de Allah). Această scurtă propoziţie constitue fundamentul şi esenţa islamului. Ceea ce deosebeşte pe un musulman credincios, de un idolatru sau de un ateu constitue recunoaşterea şi mărturisirea acestei convingeri. Acceptarea sau negarea acestei formule de credinţă crează importante deosebiri între oameni. Cei care cred în această formulă formează o comunitate aparte, iar cei care cred au parte de nenumărate binefaceri pe pământ şi în lumea de apoi, iar cei care nu cred au parte, din contră, numai de nereuşite şi josnicii. Dar, diferenţierea existentă între credincioşi şi necredincioşi nu se stabileşte doar dintr-o simplă pronunţare a acestor cuvinte. Adevărata diferenţiere are loc prin acceptarea conştientă a semnificaţiei acestor cuvinte şi ataşamentul arătat faţă de această doctrină în viaţa practică.
Aşa cum repetând cuvântul mâncare nu ne putem astâmpăra foamea, iar printr-o simplă lectură a unei reţete nu ne putem vindeca, tot aşa repetând mecanic această sfântă formulă, fără să-i înţelegem semnificaţia şi utilitatea, nu putem afirma că ne putem schimba. Această propoziţie, care în limba arabă poartă denumirea de Kelimetul teuhid, nu-şi poate îndeplini menirea sa până când sensul ei nu este perceput în toată profunzimea lui.
Ne ferim de foc pentru că ştim că frige. Nu ne apropiem de otravă, pentru că ştim sigur că este ucigătoare. Tot aşa, cunoscând cu precizie sensul adevărat al tawhid-ului (monoteismului), fără îndoială că ne vom feri de necredinţă, ateism şi idolatrie.

 

 

sursa: Liga Islamică și Culturală din România

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (Nu există încă evaluări)
Încarc...

lasa un raspuns


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.