New Muslims APP

Cum procedează musulmanii de 8 Martie?

Cum procedează musulmanii de 8 Martie?

Demirel Gemaledin

 

Prezența musulmanilor într-o țară occidentală, emigrarea unora dintre occidentali în țări musulmane, dar și îmbrățișarea Islamului de către persoane ce aparțin unor culturi occidentale, implica din partea unui musulman, in general, si a unei entitati islamice, in special, sa isi pună, nu pentru o singură dată, întrebarea daca e bine sau nu sa ia parte la diferite ocazii sau sarbatoriri. Noutățile sunt parte din cursul firesc al vieții noastre, iar Islamul este sistemul nostru de referință atunci când vrem să înțelegem care este statutul acelui lucru pentru musulmani.

Daca vom revizui biografia profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), vom vedea ca atunci cand el se intalnea cu asemenea ocazii, pe unele le introducea, le asimila in cultura islamica, și pe altele le nega sau le transforma. Unul dintre aceste exemple este si ziua de post Ashura, pe care el a acceptat-o ca urmare a importanței acesteia si pe care a si updatat-o islamic.

In ceea ce priveste obiceiurile culturale nationale sau internationale ce fac parte din cultura acestei omeniri sau a unei anumite natiuni – acele obiceiuri care nu contravin sau incalca vreun precept islamic necontroversat printre musulmani, atunci acele obiceiuri sunt permise. Ca dovada a celor mentionate stă una din cele mai importante legi de jurisprudenta islamica: الأصل في الأشياء الإباحة حتى يدل الدليل على التحريم – starea naturală a lucrurilor este starea de permisiune, atât timp cât nu apare vreo circumstanță care să-i schimbe starea din permis in nerecomandat/interzis.

Având în vedere acestea, putem concluziona că este permisă participarea musulmanilor la diferite manifestații sau acțiuni, precum ziua natională sau ziua internatională a femeii, participarea la diferite actiuni organizate fie de musulmani, cât și de nemusulmani. Însă, desigur, această permisiune nu este valabilă în cazul sărbătorilor religioase, celor precum Sfântul Valentin sau alte zile ale căror semnificații contravin principiilor islamice.

Cum procedează musulmanii de 8 Martie?A aduce un zambet pe chipul unui om este o fapta buna, este o tradiție a Profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!). Dăruirea de flori, cadouri, atitudinea respectuoasă fac parte din esenta unui comportament islamic, iar un musulman nu trebuie sa astepte o zi anume sau o ocazie din întregul an pentru a face acest lucru. Respectul, dragostea, compasiunea sunt sentimente statornice ce nu trebuie sa fie ocazionale sau dictate de perioade sau zile consemnate în calendar.

In predica sa de adio, Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a atras atentia bărbaților în mai multe rânduri în ceea ce privește comportamentul față de soții: „O, oameni! Soţiile voastre au anumite drepturi asupra voastră şi voi aveţi anumite drepturi asupra lor. Purtaţi-vă bine şi fiţi buni cu ele, căci ele sunt tovarăşele şi ajutoarele voastre! Rămâneţi fideli credinţei voastre şi nu vă însoţiţi cu Șeitan!”

Istoria omenirii nu prezintă o altă religie sau un sistem care să onoreze femeia ca mamă şi care să o înalţe mai mult decât Islamul. Islamul laudă femeia în mod repetat şi aceasta derivă direct din porunca de a-L adora pe Allah şi a crede în Unicitatea lui Allah. Allah a stabilit că onorarea mamei este o virtute şi a aşezat mama înaintea tatălui datorită celor pe care le îndură pe perioada sarcinii, naşterii, alăptării şi a creşterii copiilor ei. Acest aspect este stabilit şi restabilit în Coran, în mai multe capitole, tocmai pentru a imprima această noţiune în mintea şi inima copilului, precum în versetele următoare:

Noi l-am povăţuit pe om [să facă bine] părinţilor săi, mama lui l-a purtat, [suportând pentru el] slăbiciune după slăbiciune, iar înţărcarea lui a fost după doi ani, [aşadar]: «Adu mulţumire Mie şi părinţilor tăi, căci la Mine este întoarcerea!» (Luqman 31:14);

Noi i-am poruncit omului să le arate bunătate părinţilor săi. Mama sa l-a purtat cu dureri şi l-a născut cu dureri. Purtarea lui şi [până la] înţărcarea lui sunt treizeci de luni. Iar când ajunge în plină putere şi împlineşte patruzeci de ani, zice el: «Doamne, ajută-mă pe mine ca să-Ţi aduc mulţumire pentru binefacerea Ta, cu care Te-ai îndurat de mine şi de părinţii mei, şi să împlinesc o faptă bună care să-Ţi placă! Şi fă ca urmaşii mei să fie oameni buni [evlavioşi]! Eu mă întorc la Tine, căindu-mă, şi eu sunt dintre cei supuşi!» (Al-Ahqaf 46:15).

 

Nu voi insista asupra statutului femeilor în Islam, însă voi concluziona spunând că noi, musulmanii, ar trebui să fim primii care oferă o floare, un zâmbet, o vorbă bună și cu astfel de ocazii precum este cea din data de 8 Martie.

Abu Musa (Allah să fie mulţumit de el!) relatează că Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a zis: „Călăuzirea şi cunoaşterea cu care Allah m-a înzestrat se aseamănă cu o ploaie torenţială care a căzut peste o bucată de pământ. Partea fertilă a pământului absoarbe apa şi face să crească din abundenţă iarba şi plantele. O altă parte, care este goală (pe dinăuntru), reţine apa şi prin aceasta Allah îngăduie oamenilor să tragă foloase. Ei beau apă, adapă animalele şi sădesc seminţe. Dar ploaia cade şi pe o porţiune de teren uscat care nici nu reţine apa, nici nu îngăduie vegetaţiei să crească. Tot aşa se poate asemăna omul care înţelege religia lui Allah şi trage foloase din învăţătura cu care m-a trimis Allah, care învaţă şi le arată şi altora, precum şi omul care nici nu-şi ridică capul în această direcţie, nici nu acceptă călăuzirea lui Allah cu care am fost trimis.”

Fie ca Allah sa ne facă dintre cei mai apropiati de EL in Ziua de Apoi și aceasta și ca urmare a bunului comportament față de familiile noastre! Amin!

 

 

_____

Demirel Gemaledin – specialist în jurisprudență islamică, masterand al Institutului de Științe Umane (IESH) Paris. 

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (Nu există încă evaluări)
Încarc...

lasa un raspuns


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.