New Muslims APP

Cel care a eliberat Egiptul de sub conducerea Romei -3

Cel care a eliberat Egiptul de sub conducerea Romei

partea a treia

 

Care sunt situaţiile în care inteligenţa şi perspicacitatea lui ’Amr a excelat? Nu includem printre acestea poziţia sa alături de Abu Muusaa Al-Ash’ariy în incidentul de la arbitraj, atunci când cei doi au căzut de acord să îi destituie pe ’Aliy şi pe Mu’aawiyah din funcțiile lor şi să supună chestiunea consultării dintre musulmani. Abu Muussa a implementat înţelegerea, iar ’Amr nu şi-a dus la bun sfârşit partea sa din înţelegere.

 

O imagine clară a inteligenţei şi a intuiţiei sale poate fi observată în atitudinea sa cu privire la căpetenia cetăţii Babylonului (aproape de Cairo, orașul din zilele noastre) în timpul războiului său cu Roma, desfăşurat în Egipt, şi într-o altă confruntare istorică, în bătălia de la Yarmuuk, cu Artubun al Romei.

 

Când Artubun şi comandantul l-au invitat pe ’Amr pentru a vorbi, le-au poruncit unora dintre bărbaţii lor să arunce cu o piatră în el, imediat după plecarea din citadelă, şi să pregătească totul pentru ca uciderea lui ’Amr să fie o chestiune inevitabilă.

 

’Amr l-a întâlnit pe comandant fără a-l suspecta de ceva, iar reuniunea lor a luat sfârşit. În timp ce ’Amr se afla în drum spre citadelă, a zărit deasupra zidurilor ceva suspect care a trezit în el un puternic simţ al pericolului şi de îndată s-a comportat într-o manieră remarcabilă. S-a întors la comandantul citadelei cu paşi siguri şi lenţi, cu încredere şi cu zâmbetul pe faţă ca şi cum nimic nu l-ar fi speriat sau nu i-ar fi trezit suspiciunea. L-a întâlnit pe comandant şi i-a spus: „Mi-a venit o idee în minte, pe care voiam să ţi-o împărtăşesc. Am alături de mine, acolo unde au campat companionii mei, un grup dintre primii companioni ai Profetului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) care au intrat în Islam. Căpetenia Credincioşilor nu ar lua nicio decizie fără a-i consulta şi nu ar trimite la luptă o armată fără a-i numi pe aceştia în fruntea luptătorilor şi a soldaţilor. Îi voi aduce la tine pentru a auzi ceea ce am auzit şi eu, pentru ca ei să fie la fel de lămuriţi precum sunt eu.”

 

Comandantul romanilor a înţeles că ’Amr, în naivitatea sa, i-a oferit o oportunitate unică în viaţă. Prin urmare s-a gândit că este mai bine să fie de acord cu el, iar, când se va întoarce cu mai mulţi comandanţi musulmani şi cei mai buni dintre oamenii şi conducătorii lui, să le ofere lovitura de graţie şi să îi doboare pe toţi odată în loc să îl doboare doar pe ’Amr.

 

În secret, a ordonat anularea planului de asasinare a lui ’Amr şi s-a despărţit în mod cordial de acesta, strângându-i mâna cu entuziasm şi încântare. ’Amr a zâmbit în cel mai inteligent mod, caracteristic arabilor, în timp ce părăsea citadela.

 

Dimineaţa, ’Amr s-a întors în citadelă în fruntea unei armate, călare pe calul său care necheza zgomotos, cu mândrie şi veselindu-se. Da, pentru că şi el, de asemenea, ştia multe lucruri despre şiretenia stăpânului său.

 

În anul patruzeci și trei după hegira, ’Amr Ibn Al-’Aas a murit în Egipt, unde guverna. A făcut bilanţul vieţii sale în ultimile sale clipe, spunând: „În prima parte a vieţii mele am fost un necredincios şi am fost unul dintre cei mai înverşunaţi oameni împotriva Profetului lui Allah, deci dacă aş fi murit în acea zi, focul ar fi fost soarta mea. Apoi am jurat credinţă Profetului lui Allah şi nu a existat o persoană mai dragă mie decât el şi mai glorioasă în ochii mei decât el. Dacă aş vrea să îl descriu, nu aş putea, pentru că nu l-am putut privi, purtându-i respect şi frică. Dacă aş fi murit atunci, mi-aş fi dorit să mă număr printre locuitorii Paradisului. După aceasta, am fost testat prin accederea la conducere şi prin lucruri materiale. Nu ştiu dacă ele au fost pentru mine sau împotriva mea.”

 

Apoi şi-a ridicat privirea către cer cu evlavie, invocându-şi Domnul, Preamilostivul, Magnificul: „O, Allah, nu sunt nevinovat, deci iartă-mă! Nu sunt puternic, deci ajută-mă! Iar dacă Îndurarea Ta nu mă atinge, cu siguranţă mă voi număra printre cei distruşi.”

 

A continuat să implore şi să se roage până când spiritul său a urcat la Allah, iar ultimele sale cuvinte au fost: „Nu este alt Dumnezeu în afară de Allah.”

 

În pământul Egiptului, pe care ’Amr l-a adus pe calea Islamului, unde corpul său a fost depus în cele din urmă, şi deasupra pământului său dur, scaunul său încă rezistă peste secole. Aici obişnuia să predea, să judece, să conducă, sub acoperişul vechii sale moschei, Moscheea lui ’Amr, prima moschee din Egipt în care numele lui Allah Unicul este menţionat şi proclamat între pereţii săi şi din amvonul său, alături de cuvintele lui Allah şi de principiile Islamului.

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

lasa un raspuns


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.